Primăria comunei Remetea invită vă invită duminică, 14 martie 2021, începând cu ora 19,00, la Casa de Cultură Balás Gábor, unde va avea loc un spectacol folcloric autentic susținut de Formația Bekecs. „Cum reiese și din titlul dat pentru anul 2020 ne-am propus împreună un proiect ambițios cu care vrem să ne prezentăm în fața spectatorilor din județul Mureș și nu numai, respectiv crearea unui spectacol folcloric autentic folosind materiale etnocoreologice din zone puțin sau deloc cunoscute pe harta etnografică a Transilvaniei. Regizorul și coregrafii spectacolului își propun să folosească materiale filmate din anii 1950-1960 din videoteca Casei Tradițiilor și a Academiei de Artă din Budapesta încă neprelucrate, care nu au fost puse pe scenă sau care au fost tratate foarte vag și superficial de către coregrafii și instructorii de dans popular. În total sunt patru zone, despre care sau descoperit noi materiale în arhive și care prezintă teme de interes major: Pălatca (jud Cluj), Chidea și Popești (jud. Cluj) Gheorgheni și satele împrejuratice (jud Harghita), Nagyecsed (Szabolcs-Szatmár, Ungaria).” Regizori: Farkas Tamás și Farkas Ágnes Regizor muzical: Koncz Gergely și Vajas Albert Acompaniat de: Taraful Tokos Interpret vocal: Samu Etel Imola Penrtu sănătatea tuturor vă rugăm să respectați prevederile legislative în materie de Covid 19, purtarea măștii, respectarea distanțării sociale și igienizarea măinilor la intrare în sala de spectacole. Se va efectua măsurarea temperaturii persoanelor, nu suntem în măsură să le permitem accesul celor care au temperatura de peste 37,3 grade Celsius