În iulie 2007, în cadrul celei de-a opta aniversări a Zilelor Satului Remetea, a fost predată administratorilor săi, Casa Comunală, construită după proiectul arhitectului Albert Sándor, realizare care, credem că nu are egal în nici un sat din ţinutul secuiesc.
Nu există nici un locuitor al Remetei, nici un vizitator al satului, care să nu fi fost în această sală cu ocazia vreunui eveniment important, fie că e vorba de întâlnirile decenale, de carnaval, celebrarea unei nunţi, sărbătorirea majoratului, reuniunea pentru raportul asupra activităţilor anului, sau, chiar şi pentru un parastas.
Sala are o capacitate de 350 de persoane. În bucătăria sălii se găteşte în fiecare zi meniul pentru persoanele în vârstă, copiii de la căminul de zi şi pentru toate grupurile care fac rezervări în prealabil.
Keresés